Note, relatări

Volumul Note, relatări de Camil Demetrescu reunește amintirile autorului, scrise în anii ’70 și ’80 în condiții dificile.

Condițiile în care au fost scrise

Autorul a scris în condiții pe care orice memorialist le-ar considera potrivnice: a fost turnat de informatori, arestat din nou și condamnat, „influențat pozitiv”, fără succes, de persoanele de sprijin ale Securității, percheziționat și urmărit încontinuu.

O mărturie despre diplomația română

În acei ani, ca și acum, amintirile lui Camil Demetrescu alcătuiau una dintre puținele mărturii veridice despre diplomații români din perioada interbelică și din anii războiului. Figuri precum Grigore Gafencu, Alexandru Cretzianu, Grigore Niculescu-Buzești, Constantin Vișoianu sau Victor Rădulescu-Pogoneanu, și nu doar ei, străluceau prin spirit, bună-credință și competență.

Rolul diplomaților în anii războiului

Memoriile arată că, în anii războiului, în Ministerul Afacerilor Străine, o echipă de diplomați a colaborat cu partidele politice democratice, cu armata și cu regele Mihai. Scopul lor a fost să caute soluții pentru salvarea in extremis a României.

Această echipă a reușit să strice planurile Uniunii Sovietice.

Atitudinea regimului comunist

Pentru regimul comunist, fragilul fost diplomat și neînduplecatul fost deținut politic era un pericol major. Prin Note, relatări, autorul contrazicea versiunea oficială, mincinoasă și triumfalistă, asupra actului de la 23 august 1944.

Comuniștii au confiscat acest act și l-au transformat într-un fals mit fondator al istoriei lor.

Mărturii despre autor

„Nu datorează nimănui nimic, țara însă îi este obligată la recunoștință și pietate. Este unul din făuritorii Armistițiului, și omul care l-a felicitat ultima dată pe Iuliu Maniu, înlăcrimându-l, cu ocazia aniversării actului Unirii. A făcut-o la închisoarea din Galați, asumându-și toate riscurile ce decurgeau din nerespectarea regulamentului. Dar nu numai atât, a făcut-o solemn, distins, cu eleganța și demnitatea care-l caracterizau.” (Mihaela Băr