Mandarina

<i>Înalt, taciturn, ochelarist, poartă uneori barbă. Diagnosticat cu depresie mascată, începe să se mascheze cu bucăţi de tifon şi devine neobişnuit de vesel. Se plimbă mult prin cimitir, are cîţiva prieteni aici.

Îi plac animalele, dă de mîncare furnicilor, pisicilor vagaboande, nu și vagabonzilor – au existat perioade cînd a încercat s-o facă, însă a fost mușcat. Continuă să practice medicina, specializîndu-se în psihoterapie. Înregistrează un succes mult mai mare decît ca scriitor, așadar de la anul va frecventa cursuri de acupunctură și ginecologie conceptuală.

Pasiuni: yoga, echitaţia, ţintarul. Locuiește împreună cu familia în Balta Albă, într-un apartament semidecomandat de trei camere și un balcon care îndeamnă la săritură. Din acest motiv, ţine legătura cu Ambasada Mongoliei.

PIN: 2579. Cum să-i fie Răzvan Petrescu sorţii Tom Degeţel, cînd el – cel mai mare realist dromologic al literaturii mondiale de azi și de pretutindeni – e stăpînul Mandarinei, roller coaster-ul ce dă-n sfîrșiturile toate? Aici monștrii se recunosc și devorează; acolo, trădătorii, peștii, administratorii de bloc, nebunii suflecaţi în rîul timpului ori securiștii cearcă să se retragă cu torţe spre-apocalipsa pensiilor grase; dincolo, preasfinţita preacurvie umple ţara de poluţii cînd inima bate, bătută, mai tare; dincoace, taţii alunecă din Bach în ah în fiii vii, nu în resentiment.

20 shades of black de citit în doze mici – cînd la apogeu, cînd mereu.</i> Călin-Andrei Mihăilescu <i>Răzvan Petrescu e furios şi esenţial. Elastic și urgent, el întinde mereu capcane cititorului care nu prea știe cum să se descurce în aparenţa halucinaţiilor sale, devine el însuși nervos, nu-și mai poate bea cafeaua în liniște, dimpotrivă, într-un acces de nerefuzat o varsă pe pantaloni (culoarea oului de raţă, nu-i nimic, iese cu puţină apă rece). Cine are răbdare să meargă mai departe descoperă o structură stilistică muzicală, ici un accent sumbru de Bach, colo o înfloritură de Ravel, şi tot așa pînă unde tragicul și umorul cel mai sec se îmbină într-o formulă unică de rîsu-plînsu’.

La noi, ba chiar și aiurea, nu seamănă cu nimeni, e un kamikaze solitar care aduce tot mai mult, suspect și simptomatic, cu el însuși.</i> Dumitru Radu Popa