Jurnal de ghetou

Născută în Câmpulung Moldovenesc, Miriam Korber-Bercovici a avut primul contact dur cu regimul Antonescu în septembrie 1940, când a fost exclusă din învățământul de stat, pe baza legilor rasiale. În octombrie 1941, este deportată în Transnistria şi ajunge în ghetoul din Djurin. Supravieţuind acestui „timp blestemat“, se întoarce în România, studiază medicina şi lucrează în mai multe spitale din Bucureşti.

După pensionare, a lucrat la serviciul de asistență la domiciliu al Comunităţii evreilor din România şi, ca medic, la școala Lauder. În octombrie 1941, la doar 18 ani, Miriam Korber-Bercovici a fost deportată alături de familia sa şi de întreaga populație evreiască din Câmpulung Moldovenesc în Transnistria, în cadrul operațiunii de „curățare a terenului” decisă de regimul Antonescu, ce-i viza pe evreii din Bucovina de est. Miriam va ajunge în ghetoul Djurin, unde va rămâne până în mai 1944.

Jurnalul său este o mărturie despre acele timpuri îngrozitoare — o descriere a jafului, a foametei, a frigului şi a sărăciei, a incertitudinii permanente şi a dezumanizării, a deznădejdii şi a fricii pe care le-a îndurat. Tragismul acestor mărturisiri personale le transformă într-un document de interes public.