Epopeea lui Ghilgameș

De unde vine aceasta poveste? Sunt întrebări pe care ni le punem în alte momente ale vieţii noastre și la care nu găsim întotdeauna răspunsuri mulţumitoare. Când eram foarte mică, mă îngrozea și pe mine, așa cum îi îngrozea pe toţi, ideea morţii.

Oare, după ce vom muri, o să mai vedem ce se întâmplă în lume? Ce parte din noi va dormi și ce parte va rămâne trează, ca să vadă, să asculte, să simtă? Aceeași problemă îi frământă acum pe copiii mei și, deși sunt mamă, n-am găsit, firește, un răspuns, ca să mă împac pe mine însămi, să-i alin și să-i înseninez pe fiii mei.

Epopeea lui Ghilgameș ne-a fost lăsată de sumerieni. Acest poem epic, compus între 1300 și 1100 î. Hr. și gravat pe douăsprezece tăbliţe de lut, se află printre cele mai vechi scrieri literare din lume.

A fost descoperit în secolul al XIX-lea și, de atunci, generaţii de cercetători și traducători au lucrat la interpretarea poveștii lui Ghilgameș, studiindu i originile și diversele versiuni. Fiecare poveste mare este mare nu doar pentru că i privește pe protagoniștii săi, ci și pe noi toţi, și de aceea povestea lui Ghilgameș, deși plasată acum patru mii de ani, nu e cu mult diferită de a noastră. Ghilgameș își iubește familia și este însetat de aventură.

Când se întâlnește cu Enkidu, un adevărat prieten și tovarăș de suflet, îl iubește și l visează mereu. Când îl pierde pe Enkidu, resimte o durere în suflet ce reflectă durerea noastră, atunci când îi pierdem pe cei dragi. În timpul călătoriei care l poartă de la tinereţe la maturitate și înţelepciune, Ghilgameș este chinuit, mai mult decât de orice, de problema morţii.

Moartea e ca un somn care, deși lung, păstrează speranţa că ne vom trezi și vom fi la fel ca la început? Sau moartea este, după cum e descrisă lumea de dincolo în acest poem, un loc în care trecutul aduce puţină mângâiere, iar viitorul nu există? Ghilgameș încearcă să găsească nemurirea, dar în zadar, deși călătoria sa în căutarea vieţii veșnice a lui Utnapiștim îl transformă într-un om înţelept.

Această călătorie s-a repetat de-a lungul secolelor; este o căutare pe care trebuie s o înfruntăm singuri, mai degrabă, decât să ne încredem în experienţa și învăţămintele altora. Iată de ce povestea lui Ghilgameș nu va muri niciodată și va fi citită de generaţii întregi, de tineri și bătrâni deopotrivă.