Bifurcații

Datorită inflaţiei de eseistică proastă din ultimii 24 de ani, mâzgălită de nechemaţi în ţărână şi-n scris, mulţi cititori şi chiar literaţi s-au îndepărtat de această artă considerând-o un gen parazitar, paraliterar, oarecum asemănător jurnalului, dar mai puţin spectaculos. Au rămas doar câţiva autori într-o zonă care se dovedeşte astfel a fi destul de dificilă în ciuda impresiei contrare. Să scrii pe nenumărate teme şi să atragi constant cititorul de la o pagină la alta pe întreg parcursul unui volum este un exerciţiu complicat, anevoios, pe care Liviu Ornea îl rezolvă în chip strălucit şi, aparent, fără efort.

Toate salturile de la amintiri despre şcoală, părinţi, prieteni, la moravuri şi politică, de la cimitire şi impostură la literatură, filme, muzică, teatru şi învăţământ sunt făcute cu uşurinţa dată de sinceritatea în scris ca o prelungire anatomic-sufletească a onestităţii în viaţă, de talent, umor şi fondul grav al unui intelectual de marcă — mixajul acestora dă ceea ce defineşte scrisul lui Liviu Ornea: farmecul invariabil al unui scriitor adevărat, în chip deloc bizar matematician de profesie. <i>Răzvan Petrescu</i>