Baldur's Gate 3: Astarion

Șarlatanul obraznic Astarion se va elibera de o soartă de secole în sclavie sau va muri (a doua oară) încercând—în această aventură fantastică decadent de întunecată scrisă de autorul premiat T. Kingfisher. Astarion Ancunin trebuia să fie magistrat, nu o creatură vampirică.

Ar fi trebuit să slujească legea, nu viciosului lord vampir Cazador Szarr. Și ar fi trebuit să bea vin fin, nu sânge de șobolan. Din păcate—orașul Baldur’s Gate nu ține cont de ceea ce ar trebui să se întâmple.

Deși nu a putut rezista poruncilor stăpânului său, bântuind străzile nopții pentru a aduce sânge cald, Astarion nu și-a pierdut niciodată speranța. Într-o zi, acest coșmar trebuie să se termine. Trebuie doar să afle cum.

Când lordul vampir anunță o competiție întortocheată pentru a-i câștiga favoarea, se ivește o oportunitate sub forma unui premiu rar . . . și a unei alianțe improbabile. Sângele unui zeu mort este îngropat adânc sub Baldur’s Gate, iar pentru a-l obține, Astarion va avea nevoie de ajutorul unui paladin Aasimar chipeș numit Hahn den Suriel. Există doar câteva probleme.

Astarion nu ar trebui să aibă încredere în semenii săi vampiri. Nu ar trebui să iasă în oraș pentru scopurile sale, și nu ale lordului vampir. Și cu siguranță nu ar trebui să încheie un pact cu un străin ale cărui ochi aurii pot prinde chiar și o inimă neagră, nemuritoare.

Dar orașul Baldur’s Gate nu ține cont de ceea ce ar trebui să se întâmple.